Suflet drag,
Ai devenit un inger?
Esti acum lumina?
Cumva, eu asa te vad. Iti vad ochii cu acelasi verde (si sa stii ca si aceeasi forma) si in rest doar lumina. Asa te vad eu azi.
Poate ca asa vreau sa te vad.
Poate ca vreau sa cred cu disperare ca iti e bine unde esti acum. Pentru ca ai fost asa de tristut. Te-ai simtit coplesit. Iti inteleg nevoia de a te refugia in orice numai sa nu mai doara.
Daca si pe tine te-au presat peretii camerei cum ma preseaza pe mine.. sa ii simti apropiindu-se de tine ca sa te striveasca si sa nu ai unde sa fugi pentru ca mereu esti in acea camera... inteleg de ce.
In decembrie 2012 ai suferit o pierdere puternica. Ai suferit foarte mult.
Sufletele noastre au primit loviturile la fel. Cum si eu ma prefac de fata cu toata lumea ca sunt ok ca asa m-am invatat, ca sa nu para ca imi plang de mila, ca sa par puternica, asa ai facut si tu. Din pacate, ai facut-o si fata de mine iar eu te-am crezut pentru ca nu am banuit ca suntem chiar atat de asemanatori.
Las garda jos si recunosc ca toate loviturile din ultima vreme m-au ciuruit. Ca lovituri inca vin si ca peretii miscatori ai camerei se tot apropie, le simt greutatea pe plamani.
Poate ca voi reusi inca o data sa le bag sub pres, sa trag aer, sa imping putin peretii mai incolo ca sa pot respira si apoi sa scot de sub pres una cate una si sa le rezolv.
Asa imi doresc. Asa trebuie facut.
Inca iti port doliul. Mai e putin si apoi... vom vedea.
Cumva, mi-as dori ca dupa ce se face anul si se incheie anul de doliu, durerea sa se ridice ca un nor. Sa vina 25 septembrie si ca si cum ai apasa un buton, sa dispara. Oare e posibil?
Ma simt singura si suparata pe mine insami. Vino langa mine azi. Ajuta-ma sa trec de ziua aceasta cu bine.
vineri, 19 septembrie 2014
joi, 18 septembrie 2014
Dragul meu,
Stii ca eu am zis mereu ca sunt puternica. Ca infrunt orice. Ca fac ce fac si gasesc resurse pentru a merge mai departe.
Ochii mei au fost si ai tai. Demonii mei au fost si ai tai. I-am infruntat fiecare cum am stiut.
Vreau sa cred ca acum sunt pe picioarele mele. Ca indiferent ce va aparea, am forta sa stau dreapta.
Mai e putin si se face anul de cand ai plecat.
Si mie tot nu imi vine sa cred ca e pe bune. Asa e zi de zi...traiesc, ma zbat, cu tine sub pres de parca nu e real ca ai murit.. si apoi in momentele cand raman singura, cand ascult un cantec pe care il stiu de la tine sau cand aerul miroase intr-un fel, cand iti impaturesc hainele, cand intru in camera ta si ating chitara ca un "salut"...atunci stiu ca nu mai esti. Ca e real. Si ma doare sufletul.
In ultimele zilele, pentru ca ne pregatim de parastas, a fost asa tot timpul. Si pe masura ce ma apropii e data de 25, simt ca se intensifica. Nu e ceva voluntar. As prefera sa nu ma mai doara, sa gandesc despre mine ca sunt un om rau pentru ca nu mai sufar dupa moartea fratelui meu, decat sa mai simt o secunda in plus golul acesta si durerea.
Ma simt coplesita. Iar eu recunosc lucrurile astea rar si greu, pentru ca eu sunt puternica, eu infrunt orice.
Stii ca eu am zis mereu ca sunt puternica. Ca infrunt orice. Ca fac ce fac si gasesc resurse pentru a merge mai departe.
Ochii mei au fost si ai tai. Demonii mei au fost si ai tai. I-am infruntat fiecare cum am stiut.
Vreau sa cred ca acum sunt pe picioarele mele. Ca indiferent ce va aparea, am forta sa stau dreapta.
Mai e putin si se face anul de cand ai plecat.
Si mie tot nu imi vine sa cred ca e pe bune. Asa e zi de zi...traiesc, ma zbat, cu tine sub pres de parca nu e real ca ai murit.. si apoi in momentele cand raman singura, cand ascult un cantec pe care il stiu de la tine sau cand aerul miroase intr-un fel, cand iti impaturesc hainele, cand intru in camera ta si ating chitara ca un "salut"...atunci stiu ca nu mai esti. Ca e real. Si ma doare sufletul.
In ultimele zilele, pentru ca ne pregatim de parastas, a fost asa tot timpul. Si pe masura ce ma apropii e data de 25, simt ca se intensifica. Nu e ceva voluntar. As prefera sa nu ma mai doara, sa gandesc despre mine ca sunt un om rau pentru ca nu mai sufar dupa moartea fratelui meu, decat sa mai simt o secunda in plus golul acesta si durerea.
Ma simt coplesita. Iar eu recunosc lucrurile astea rar si greu, pentru ca eu sunt puternica, eu infrunt orice.
marți, 16 septembrie 2014
Haine
Am cumparat haine pentru tine, de fapt pentru unul din prietenii tai. Am cumparat un tricou negru, niste jeansi verde inchis, un hanorac portocaliu calduros, tenisi.
Mi s-a parut atat de trist ca tie, TIE, nu voi mai putea sa iti cumpar. Ca am aproximat masura pantalonilor stiindu-te pe tine... Ca mi-ar fi placut sa te vad imbracat cu aceste haine. Ca nu vei mai fi niciodata. E nedrept.
Apoi, duminica am fost singura in camera ta si am selectat hainele pe care le voi da de pomana. Sa le porti pe lumea cealalta. Cu fiecare hainuta pe care decideam sa o dau, mureai inca o data, puiutul meu.
Tricoul cu Micul Print va ramane in sifonierul meu, agatat ca si pana acum de un umeras. Si voi pastra din tricouri cateva ca sa pot sa le arat copiilor mei si sa le zic ca au fost ale tale.
Inca purtau mirosul tau.. Stii ca desi le-am spalat, inca poarta mirosul tau?
Timpul acesta care a trecut, acest aproape 1 an, nu a facut ca durerea sa fie mai putina. Ci doar sa o simt mai rar.
Insa in ultima vreme, toata aceasta durere pe care m-am straduit sa o bag sub pres, a inceput sa iasa de sub pres.
Au fost odata ca niciodata 2 copii, un baiat si o fata, frate si sora, Soarele si Luna. Cat era ziua de lunga se jucau cu masinutele lor, Pirelli si Sena, cu jucariilor lor, Maca si Dober, si isi imaginau lumi minunate.
Intr-o buna zi au crescut si au plecat sa cucereasca lumea, dar viata nu este un basm, in care toti sa aducem apa vie si apa moarta, sa infrangem zmeii, sa recuperam merele de aur.
Din Soarele si Luna, am ramas doar eu.
Mi s-a parut atat de trist ca tie, TIE, nu voi mai putea sa iti cumpar. Ca am aproximat masura pantalonilor stiindu-te pe tine... Ca mi-ar fi placut sa te vad imbracat cu aceste haine. Ca nu vei mai fi niciodata. E nedrept.
Apoi, duminica am fost singura in camera ta si am selectat hainele pe care le voi da de pomana. Sa le porti pe lumea cealalta. Cu fiecare hainuta pe care decideam sa o dau, mureai inca o data, puiutul meu.
Tricoul cu Micul Print va ramane in sifonierul meu, agatat ca si pana acum de un umeras. Si voi pastra din tricouri cateva ca sa pot sa le arat copiilor mei si sa le zic ca au fost ale tale.
Inca purtau mirosul tau.. Stii ca desi le-am spalat, inca poarta mirosul tau?
Timpul acesta care a trecut, acest aproape 1 an, nu a facut ca durerea sa fie mai putina. Ci doar sa o simt mai rar.
Insa in ultima vreme, toata aceasta durere pe care m-am straduit sa o bag sub pres, a inceput sa iasa de sub pres.
Au fost odata ca niciodata 2 copii, un baiat si o fata, frate si sora, Soarele si Luna. Cat era ziua de lunga se jucau cu masinutele lor, Pirelli si Sena, cu jucariilor lor, Maca si Dober, si isi imaginau lumi minunate.
Intr-o buna zi au crescut si au plecat sa cucereasca lumea, dar viata nu este un basm, in care toti sa aducem apa vie si apa moarta, sa infrangem zmeii, sa recuperam merele de aur.
Din Soarele si Luna, am ramas doar eu.
vineri, 12 septembrie 2014
In ultima vreme
In ultima vreme am inceput sa ma gandesc si mai des. Pentru ca se face vremea.
Seara simt iar disperarea aia cruda de parca acum as fi aflat.
M-ai marcat foarte tare. Vii cu vii si mortii cu mortii, stiu! Toti asteapta sa imi treaca, pana si eu...
Dar ce sa treaca? Are cum sa treaca?
Vei mai fii vreodata aici? Te voi mai strange vreodata in brate?
Raspunsul e nu. Asa ca nu are cum sa treaca.
Seara simt iar disperarea aia cruda de parca acum as fi aflat.
M-ai marcat foarte tare. Vii cu vii si mortii cu mortii, stiu! Toti asteapta sa imi treaca, pana si eu...
Dar ce sa treaca? Are cum sa treaca?
Vei mai fii vreodata aici? Te voi mai strange vreodata in brate?
Raspunsul e nu. Asa ca nu are cum sa treaca.
duminică, 31 august 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)