Nu

Nu pot sa zic nimic decat:

O seara de vara petrecuta pe terasa blocului, ascultand muzica si privind apusul.

Fotografii in soarele verii pe sinele de tren de la tara si in lanul de floarea-soarelui.

Drumurile cu Tian la doctor. Iesirile cu Tian in parc.

Vacantele de vara cand te asteptam sa vii la tara si imi aranjam toate papusile ca sa ai o primire frumoasa.

Noi 2 in leagan la matusa in fata blocului acum cativa ani. Zambila de la tine si 2 poze pe care le pretuiesc cel mai mult.

Noaptea cand m-am trezit din somn cand ai intrat in camera si te-am vazut spunandu-ti rugaciunea inainte de a te culca.

Tu venind din camera ta.

Tu strangandu-ma in brate.

Ziua de paste din 2010 cand ati venit la noi acasa si ati mancat tot ce preparasem pentru voi.

Jocurile noastre : cu Dober si Maca, cu masinutele. Zeci de duminici petrecute astfel.

Ochii tai ca ai mamei. Unghiile tale late.

Plansetul tau cand ne aminteam de mama. Rasetul tau sfios cand era bine.

Dorinta ta ca eu sa fiu mai buna. Felul cum ma protejai.

IOR-ul.

Felul cum ma intelegeai.

Ziua cand m-ai sunat sa ascult marea.

Ziua cand mi-ai cantat la chitara la telefon.

Noi doi prin centru in preajma Craciunului si descoperind cadourile de sub brad.

Noi dansand si cantand la ziua Alinei  « Fall to pieces ».

« Hai ma, Oano ! »

Atat. Restul e sufocare si tacere.

Ochii larg deschisi

Dragul meu, 

Sunt 5 luni. Si sunt la un pas sa aflu. Si nu sunt pregatita. Pot sa fiu sincera cu tine si sa recunosc ca nu sunt pregatita si ca o mare parte din mine nu vrea sa stie ? Pentru ca ii e teama. Pentru ca nu vrea sa fie chinuita de alte cosmaruri, de alte cautari pe internet si de alte ganduri legate de ce ai simtit in clipele acelea. 

Dar o sa aflu. O sa tin ochii deschisi, cum i-am tinut si in ziua aia de acum 5 luni, cand m-am furisat in camera ta desi nu aveam voie, sub pretextul ca raspund la telefonul fix si te-am privit. Si desi stiam ca imaginea aceea o sa imi ramana intiparita si ca o sa ma bantuie, am tinut ochii larg deschisi. Am facut rau, pentru ca e prima imagine care imi vine in minte cand ma gandesc la tine. Si ma lasa fara aer.

Culori

Toate culorile acestei zile cu soare ma dor pana in adancul sufletului. Pentru ca imi amintesc de tine.

Lupta

Fiecare zi e o lupta. 

Si am impresia ca cu cat inaintez in varsta, cu atat luptele sunt mai multe, cu atat sunt mai dese noptile nedormite si orele de privit in tavan cand somnul fuge. 

Si daca vreodata vei zice.. “nu pot fara X”, viata te va lovi unde te doare si iti va arata ca de fapt poti si fara X. Si tot asa, de nenumarate ori, pana cand vei ajunge sa te convingi ca nu poti decat atunci cand nu mai esti.

Pentru ca, si tarandu-te, poti. Pana nu “dai coltul”, poti. Cum? E alta poveste. 

Am 28 de ani. Traiesc. Si ar trebui sa fie de ajuns.

Dar nu e. Pentru ca viata nu e o notiune abstracta. E alcatuita din emotii, din oameni pe care ii iubesti, din dorinte, din vise. Acestea sunt lucrurile care nu te lasa sa dormi noaptea. Pentru ele lupti, pentru ca fac parte din viata ta si le vrei acolo, tocmai ca sa traiesti.  

Si o sa incetezi sa lupti pentru ele, cand o sa incetezi sa mai respiri.