Ochii larg deschisi

Dragul meu, 

Sunt 5 luni. Si sunt la un pas sa aflu. Si nu sunt pregatita. Pot sa fiu sincera cu tine si sa recunosc ca nu sunt pregatita si ca o mare parte din mine nu vrea sa stie ? Pentru ca ii e teama. Pentru ca nu vrea sa fie chinuita de alte cosmaruri, de alte cautari pe internet si de alte ganduri legate de ce ai simtit in clipele acelea. 

Dar o sa aflu. O sa tin ochii deschisi, cum i-am tinut si in ziua aia de acum 5 luni, cand m-am furisat in camera ta desi nu aveam voie, sub pretextul ca raspund la telefonul fix si te-am privit. Si desi stiam ca imaginea aceea o sa imi ramana intiparita si ca o sa ma bantuie, am tinut ochii larg deschisi. Am facut rau, pentru ca e prima imagine care imi vine in minte cand ma gandesc la tine. Si ma lasa fara aer.

Culori

Toate culorile acestei zile cu soare ma dor pana in adancul sufletului. Pentru ca imi amintesc de tine.

Lupta

Fiecare zi e o lupta. 

Si am impresia ca cu cat inaintez in varsta, cu atat luptele sunt mai multe, cu atat sunt mai dese noptile nedormite si orele de privit in tavan cand somnul fuge. 

Si daca vreodata vei zice.. “nu pot fara X”, viata te va lovi unde te doare si iti va arata ca de fapt poti si fara X. Si tot asa, de nenumarate ori, pana cand vei ajunge sa te convingi ca nu poti decat atunci cand nu mai esti.

Pentru ca, si tarandu-te, poti. Pana nu “dai coltul”, poti. Cum? E alta poveste. 

Am 28 de ani. Traiesc. Si ar trebui sa fie de ajuns.

Dar nu e. Pentru ca viata nu e o notiune abstracta. E alcatuita din emotii, din oameni pe care ii iubesti, din dorinte, din vise. Acestea sunt lucrurile care nu te lasa sa dormi noaptea. Pentru ele lupti, pentru ca fac parte din viata ta si le vrei acolo, tocmai ca sa traiesti.  

Si o sa incetezi sa lupti pentru ele, cand o sa incetezi sa mai respiri.  

Vis

Azi e ziua lui Tati. Si cand l-am sunat de dimineata si i-am urat la multi ani mi-a zis "asta si intentionez, la cat mai multi ani alaturi de tine, Bobonutzo". Si ca si mine, stiu ca s-a gandit ca in loc de "alaturi de tine" ar fi vrut sa spuna "alaturi de voi".. Cum ne numea mama, "Soarele si Luna ei". Am inghitit amandoi in sec, am tacut amandoi pentru cateva secunde, am tras aer in piept si am continuat sa vorbim.

Iar eu, azi-noapte cum te-am visat?
De ce am visat ca erai slab si trist? Si de ce in vis ti-ai pus mainile in jurul gatului meu si ai inceput sa strangi?
Si chiar si asa, neputand respira, speriata de mainile acelea care erau intinse spre mine si ma strangeau, de privirea ta plina de rautate... nu am putut sa ma supar pe tine. Eram doar speriata si voiam sa ma eliberez. Pana la urma ti-am dat mainile la o parte, lovindu-te tare peste una din ele.
Apoi ai stat iar langa mine, vorbind. Si la un rastimp, ai luat pamant de jos si timp ce cu o mana imi tineai capul, cu cealalta ma fortai sa deschid gura si sa inghit pamantul acela.
Sa inghit eu pamantul care te-a inghitit pe tine.

De ce?

Nu am purtat doliu decat 40 de zile. Port in suflet un doliu care imi umbreste viata, nu mai vreau sa vad negru si in jurul meu. 

Apoi am inceput sa ma imbrac mai colorat decat o faceam inainte. Acolo unde am mers, mai ales cu ocazia sarbatorilor, am incercat sa fiu vesela si mi-a iesit, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, ca si cum lumea mea nu s-ar fi zdruncinat din temelii. 

M-am agatat de fiecare zi si de fiecare data cand chipul tau imi venea in minte, il alungam. Am tot intrat in camera ta, dar mereu la fel: deschid usa, trag mirosul acela al tau pe nari (il simt si acum dar nu sunt acolo), ating chiatara cat sa scoata sunete, arunc o privire la hainele pe care le aveai pe tine in ziua aceea, de care legistii te-au dezbracat in fata mea, inainte sa te bage intr-un sac...si fug. Inchid usa dupa mine si fug, inchizand si usa din mintea si sufletul meu. 

Au trecut 4 luni. Prea mult deja. Si te-am ascuns bine in mine, incat mi-e teama ca o sa te confund cu durerea care nu ma lasa sa respir.

Azi ati rabufnit impreuna. Si m-am trezit gemand si zvarcolindu-ma in pat dintr-o data. Un urlet mut. Atat imi iese din gatlej si in minte vesnicele cuvinte "de ce?". 

Chiar, de ce?

De ce tu? De ce noi? De ce absenta ta acum? De ce ochii tai verzi? De ce zambetul tau sfios? De ce vocea si pisicelile tale? De ce toate sfaturile tale? De ce unghiile tale late? De ce?