Lucram la o analiza de piata si mi-a trecut prin minte amintirea lunii mai de anul trecut, acea seara cand urma sa am petrecerea de ramas-bun pentru colega mea. Trebuia sa ma intalnesc cu colegii pe Lipscani, eu am ajuns prin centru mai devreme, trebuia sa pierd un pic vremea, pret de 1-2 ore. M-am plimbat prin Lipscani si nu mai stiu exact care din noi a sunat. Cred ca tu, dar apoi cred ca e posibil sa fi sunat chiar eu.. pentru ca mai tarziu in acea seara am zis ca am simtit miros de Danut prin centru si am sunat. Ideea e ca te aflai la distanta de 5 minute de unde ma aflam eu. Mereu apareai in calea exact cand trebuia.
Urma sa incepi programul in 30 de minute.
Ne-am intalnit pe Victoriei, ne-am imbratisat si am decis sa merg cu tine pana la serviciul tau.
Ajunsi acolo.. ne-am razgandit si am mers vizavi de Sala Palatului si mi-ai facut cinste cu un produs de patiserie de la o patiserie turceasca. Nu mai stiu daca a fost ceva sec cu masline sau shuberek. Am uitat.
Am stat amandoi afara, la o masuta mica rotunda si am mancat. Doamne, cat mi-a placut si cat de tare te iubeam in clipele acelea. Te priveam si eram mandra ca stau cu fratele meu la masa, in centru si mancam 2 pateuri ieftine, vorbim si suntem apropiati.
Mi-ai zis ca noaptea sa trec pe la tine ca tot erai de serviciu si sa cant la pianul de la hotelul unde lucrai. Tare as fi vrut, dar nu am insistat, desi ar fi fost o ocazie minunata, poate singura, de a-ti face cunostina cu colegii mei.
In timp ce lucram la analiza de piata, ceea ce mi-a trecut prin suflet a fost senzatia pe care am avut-o cand stateam impreuna la masuta. O senzatie ciudata si puternica a sangelui din mine care in apropierea ta, incepea sa isi faca auzit glasul si se simtea inteles si complet. O conexiune aparte.
Azi as vrea sa mai simt apropierea aceea, pe care nici nu stiu sa o explic in cuvinte, iar sangele meu imi curge prin vene, numai ca e singur. Nu mai esti ca sa il faci sa se simta complet, sa simta ca e si in mine si in tine, acelasi.
Imi e dor, mai, de tine. Imi e foarte, foarte dor.
joi, 27 martie 2014
marți, 25 martie 2014
Noi am ramas
M-am mintit singura. Am zis ieri ca sunt mai linistita. Ca oarecum dupa parastasul de 6 luni, ceva s-a asezat.
M-am mintit singura. Azi ai revenit la fel de acut.
Fix 6 luni de la ziua aceea nenorocita. Cat de frumos era afara, la pranz fusesem in Lidl si am mancat venind pe jos spre firma, tocmai aflasem ca o colega a nascut o fetita. Si apoi telefonul lui Tati. Glasul lui. Picioarele care s-au taiat si gandul ca poate se insala, poate doar iti e ff rau. Am sunat la 112. Vocea din receptor tipa la mine sa respir "Doamna, linistiti-va. Doamna, respirati" si eu repetam ca un papagal ce imi spusese tata despre tine.
Cum am iesit din birou. Colegii care s-au strans in jurul meu dintr-o data.. unii m-au imbratisat, stiu sigur ca una din colege plangea. Am zis ca eu plec, ca eu trebuie sa plec. Mi-am luat geanta, mecanic mi-am inchis skype, mail, am dat shut down...una din colege mi-a aruncat in geanta un Vagostabyl dupa ce am refuzat sa iau pastile. Cineva mi-a zis ca ma duce cu masina. Soarele care m-a lovit in privire cand am iesit din cladire. Imi amintesc cum m-am urcat in masina, mi-am pus centura. Anumite gesturi, oricat de darmati am fi, le facem mecanic.
Colegul meu m-a dus acasa, a trebuit sa ii zic pe unde sa mearga. L-am sunat iar pe tata. Imi era frica sa nu faca vreo prostie. Salvarea nu venea. Politia nu venea, iar el era singur in casa. L-am sunat pe Ionut sa mearga la tata cat poate de repede pentru ca el avea bicicleta. Apoi am incercat sa sun acolo unde voiam sa sun si nu raspundea, nu reuseam sa iau legatura.
M-am zvarcolit, am plans, am strans din scaun.. cum oi fi facut. Imi amintesc ca mi-am cerut scuze colegului meu ca ma vede asa.
Apoi am vorbit la telefon... si am simtit durere si ca nu sunt singura.
Am ajuns in fata blocului. Ionut era acolo. Am urcat. Erau vecinele pe palier. Usa deschisa, Tian inchis in bucatarie. Tata moale si daramat. Politistii mi-au zis sa nu intru, ca nu am voie. Apoi a sunat fixul si am zis ca ma duc sa raspund. Nu mai stiu cine era. M-am repezit la tine in camera si te-am vazut cu tricoul tau cu galaxia, impietrit, ochii inchisi, parul tau negru.
Apoi au venit legistii. Declaratii, chestiile obisnuite pentru ei, ca prin vis pentru noi. I-am zis lui tata sa mearga pe hol ca raman eu. Te-au dezbracat in fata mea, m-au pus sa ma uit in portofelul tau de fata cu ei, te-au pus acolo si te-au luat.
Si noi am ramas.
M-am mintit singura. Azi ai revenit la fel de acut.
Fix 6 luni de la ziua aceea nenorocita. Cat de frumos era afara, la pranz fusesem in Lidl si am mancat venind pe jos spre firma, tocmai aflasem ca o colega a nascut o fetita. Si apoi telefonul lui Tati. Glasul lui. Picioarele care s-au taiat si gandul ca poate se insala, poate doar iti e ff rau. Am sunat la 112. Vocea din receptor tipa la mine sa respir "Doamna, linistiti-va. Doamna, respirati" si eu repetam ca un papagal ce imi spusese tata despre tine.
Cum am iesit din birou. Colegii care s-au strans in jurul meu dintr-o data.. unii m-au imbratisat, stiu sigur ca una din colege plangea. Am zis ca eu plec, ca eu trebuie sa plec. Mi-am luat geanta, mecanic mi-am inchis skype, mail, am dat shut down...una din colege mi-a aruncat in geanta un Vagostabyl dupa ce am refuzat sa iau pastile. Cineva mi-a zis ca ma duce cu masina. Soarele care m-a lovit in privire cand am iesit din cladire. Imi amintesc cum m-am urcat in masina, mi-am pus centura. Anumite gesturi, oricat de darmati am fi, le facem mecanic.
Colegul meu m-a dus acasa, a trebuit sa ii zic pe unde sa mearga. L-am sunat iar pe tata. Imi era frica sa nu faca vreo prostie. Salvarea nu venea. Politia nu venea, iar el era singur in casa. L-am sunat pe Ionut sa mearga la tata cat poate de repede pentru ca el avea bicicleta. Apoi am incercat sa sun acolo unde voiam sa sun si nu raspundea, nu reuseam sa iau legatura.
M-am zvarcolit, am plans, am strans din scaun.. cum oi fi facut. Imi amintesc ca mi-am cerut scuze colegului meu ca ma vede asa.
Apoi am vorbit la telefon... si am simtit durere si ca nu sunt singura.
Am ajuns in fata blocului. Ionut era acolo. Am urcat. Erau vecinele pe palier. Usa deschisa, Tian inchis in bucatarie. Tata moale si daramat. Politistii mi-au zis sa nu intru, ca nu am voie. Apoi a sunat fixul si am zis ca ma duc sa raspund. Nu mai stiu cine era. M-am repezit la tine in camera si te-am vazut cu tricoul tau cu galaxia, impietrit, ochii inchisi, parul tau negru.
Apoi au venit legistii. Declaratii, chestiile obisnuite pentru ei, ca prin vis pentru noi. I-am zis lui tata sa mearga pe hol ca raman eu. Te-au dezbracat in fata mea, m-au pus sa ma uit in portofelul tau de fata cu ei, te-au pus acolo si te-au luat.
Si noi am ramas.
duminică, 23 martie 2014
Ca o fotografie
As vrea sa pot sa pun in cuvinte tot ce am simtit azi, ca o fotografie care sa exprime tot.
Felul cum am pregatit tot ca intr-un spectacol, pe pilot automat si cum am realizat de fapt de ce am facut totul cand preotul ti-a rostit numele la pomelnic.
Lacrimile alea calde si felul cum tremura sufletul in mine fara sa pot controla. Urletul inabusit.
Adierea calda pe care am simtit-o cand a trecut acel tren spre mare exact cand preotul a inceput sa citeasca la mormant.
Apoi povestirile prietenei tale despre tine.
Tineretea surorii ei de 6 ani care a mers cu mine de mana pana la mormantul tau.
Ghioceii aceia infloriti pe movila de pamant.
Tu in poza, zambind si dorul sfasaietor, gandul imposibil ca esti sub pamant si ca te dezintegrezi.
Sinele calde pe care ne-am asezat si inocenta copilului cand i-am zis ca daca se va uita atent in departare va vedea marea. M-a crezut, s-a uitat si a zis ca da, daca se straduieste, o vede.
Cum s-a hotarat sa mearga pe jos pana la mare, urmand sina...
Si noi am fost copii odata. Tu te transformi in ghicei, iar ea creste.
Tu vei fi in floarea trandafirului acela, iar eu imbatranesc.
Iar acum, mergand din parc spre casa, cu miros de primavara in jur, desi ma simt singura si trista, sunt si recunoascatoare ca traiesc. Ca sunt aici.
De as putea sa ma agat de notiunea de viata si ea sa fie de ajuns...fara asteptari, fara dorinte.
Felul cum am pregatit tot ca intr-un spectacol, pe pilot automat si cum am realizat de fapt de ce am facut totul cand preotul ti-a rostit numele la pomelnic.
Lacrimile alea calde si felul cum tremura sufletul in mine fara sa pot controla. Urletul inabusit.
Adierea calda pe care am simtit-o cand a trecut acel tren spre mare exact cand preotul a inceput sa citeasca la mormant.
Apoi povestirile prietenei tale despre tine.
Tineretea surorii ei de 6 ani care a mers cu mine de mana pana la mormantul tau.
Ghioceii aceia infloriti pe movila de pamant.
Tu in poza, zambind si dorul sfasaietor, gandul imposibil ca esti sub pamant si ca te dezintegrezi.
Sinele calde pe care ne-am asezat si inocenta copilului cand i-am zis ca daca se va uita atent in departare va vedea marea. M-a crezut, s-a uitat si a zis ca da, daca se straduieste, o vede.
Cum s-a hotarat sa mearga pe jos pana la mare, urmand sina...
Si noi am fost copii odata. Tu te transformi in ghicei, iar ea creste.
Tu vei fi in floarea trandafirului acela, iar eu imbatranesc.
Iar acum, mergand din parc spre casa, cu miros de primavara in jur, desi ma simt singura si trista, sunt si recunoascatoare ca traiesc. Ca sunt aici.
De as putea sa ma agat de notiunea de viata si ea sa fie de ajuns...fara asteptari, fara dorinte.
sâmbătă, 15 martie 2014
Sa zburam cu vantul
Ne pregatim de 6 luni.
Am fost la tara sa facem curatenie, sa pregatim curtea pentru parastas. Am stabilit meniul, lista "invitatilor"... Dar parca totul e o joaca, parca nu le facem pentru ca ai murit tu.
A fost o zi frumoasa, de primavara superba, cu vant si soare. Ti-ar fi placut. Ti-ar fi placut sa te joci cu Rocky, catelul, impreuna cu mine, sa il alinti pe motanul Vasile (iti placea tare de el), sa stai pe langa gratar, sa te duci prin gradina...
Te-ai fi pisicit cu matusa, te-ai fi intepat cu tata, vinul acela rosu ar fi fost mai gustos langa tine, te-ai fi emotionat la fel de tare ca mine la vizita surpriza a Unchiului Petre, pentru ca ai fi vazut cat de mult seamana cu Mamaia Leana si pentru ca, desi e doar fratele mamaii ai fi simtit cum reprezinta toata aceasta familie din care facem parte.
Si apoi la apus, am fi mers la calea ferata. Am fi admirat campul verde-crud, soarele oglindindu-se pe sinele de tren, am fi privit impreuna spre est si am fi stiut ca intr-acolo se afla marea.. te-as fi rugat "fa-mi si mie o poza!", "hai, inca una!", iar tu nu ai fi zis "hai, ma, Oano" pentru ca iti placea sa faci poze.. M-ai fi surprins mai frumoasa decat sunt, cum ai facut-o mereu.
Apoi am fi stat pe sine si am fi respirat. Ti-ai fi aprins o tigara. Te-as fi rugat sa imi dai si mie una ca sa marchez momentul. M-ai fi mustrat ca nu imi face bine sa fumez, ca intotdeauna cand voiam sa fumez, dar mi-ai fi dat o tigara si am fi stat amandoi acolo linistiti si m-as fi simtit fericita.
Azi, am fost la calea ferata. Pe ei i-am lasat sa se duca inainte, si m-am urcat pe sine. Si am facut poze, am privit campul, am respirat, am vizualizat marea.
Am fost la calea ferata pentru ca am fost sa te vizitez la cimitir.
Si am gasit pe mormantul tau un ghiocel inflorit. Nu stiu cine l-a plantat acolo, dar statea singurel si mi s-a parut ca ti se potriveste.
Poza ta in rama era tot acolo, fara sa fi fost afectata de iarna, de vant. Erai acolo, cu tricoul tau cu Micul Print, zambind la mine. Cu mainile tale firave, acelea pe care le-am vazut crestate de medici in pozele de la autopsie.
As fi vrut sa ingenunchez acolo, pe mormantul tau si sa ud toate florile acelea cu lacrimile mele. Dar nu am putut, nu i-ar fi facut bine lui tata si nici celorlalti sa ma vada astfel. Asa o nevoie sa imbratisez movila aia de pamant, pana m-as fi facut una cu ea.
Ramurica de trandafir pe care am gasit pe jos in ziua in care am mers sa facem curat pe mormant pentru 40 de zile, s-a prins. E ascunsa sub o sticla sa ii tina cald, dar am putut sa vad mugurii verzi pe care ii are. Ma intreb daca va infori, ce culoare va avea acest trandafir. Ar trebui sa fie alb ca sufletul tau si rosu aprins ca rana pe care mi-ai lasat-o in suflet.
Cum sa fac eu sa revad zambetul tau si sa imi mai vorbesti macar o data, sa te strang in brate si sa stiu ca ma auzi?
La atat se rezuma totul, la un dor nebun si la incapacitatea de a accepta ca nu mai esti.
Vino-mi in vis la noapte, te rog. Nu te-am mai visat demult. La noapte, hai sa zburam impreuna cu vantul.
Am fost la tara sa facem curatenie, sa pregatim curtea pentru parastas. Am stabilit meniul, lista "invitatilor"... Dar parca totul e o joaca, parca nu le facem pentru ca ai murit tu.
A fost o zi frumoasa, de primavara superba, cu vant si soare. Ti-ar fi placut. Ti-ar fi placut sa te joci cu Rocky, catelul, impreuna cu mine, sa il alinti pe motanul Vasile (iti placea tare de el), sa stai pe langa gratar, sa te duci prin gradina...
Te-ai fi pisicit cu matusa, te-ai fi intepat cu tata, vinul acela rosu ar fi fost mai gustos langa tine, te-ai fi emotionat la fel de tare ca mine la vizita surpriza a Unchiului Petre, pentru ca ai fi vazut cat de mult seamana cu Mamaia Leana si pentru ca, desi e doar fratele mamaii ai fi simtit cum reprezinta toata aceasta familie din care facem parte.
Si apoi la apus, am fi mers la calea ferata. Am fi admirat campul verde-crud, soarele oglindindu-se pe sinele de tren, am fi privit impreuna spre est si am fi stiut ca intr-acolo se afla marea.. te-as fi rugat "fa-mi si mie o poza!", "hai, inca una!", iar tu nu ai fi zis "hai, ma, Oano" pentru ca iti placea sa faci poze.. M-ai fi surprins mai frumoasa decat sunt, cum ai facut-o mereu.
Apoi am fi stat pe sine si am fi respirat. Ti-ai fi aprins o tigara. Te-as fi rugat sa imi dai si mie una ca sa marchez momentul. M-ai fi mustrat ca nu imi face bine sa fumez, ca intotdeauna cand voiam sa fumez, dar mi-ai fi dat o tigara si am fi stat amandoi acolo linistiti si m-as fi simtit fericita.
Azi, am fost la calea ferata. Pe ei i-am lasat sa se duca inainte, si m-am urcat pe sine. Si am facut poze, am privit campul, am respirat, am vizualizat marea.
Am fost la calea ferata pentru ca am fost sa te vizitez la cimitir.
Si am gasit pe mormantul tau un ghiocel inflorit. Nu stiu cine l-a plantat acolo, dar statea singurel si mi s-a parut ca ti se potriveste.
Poza ta in rama era tot acolo, fara sa fi fost afectata de iarna, de vant. Erai acolo, cu tricoul tau cu Micul Print, zambind la mine. Cu mainile tale firave, acelea pe care le-am vazut crestate de medici in pozele de la autopsie.
As fi vrut sa ingenunchez acolo, pe mormantul tau si sa ud toate florile acelea cu lacrimile mele. Dar nu am putut, nu i-ar fi facut bine lui tata si nici celorlalti sa ma vada astfel. Asa o nevoie sa imbratisez movila aia de pamant, pana m-as fi facut una cu ea.
Ramurica de trandafir pe care am gasit pe jos in ziua in care am mers sa facem curat pe mormant pentru 40 de zile, s-a prins. E ascunsa sub o sticla sa ii tina cald, dar am putut sa vad mugurii verzi pe care ii are. Ma intreb daca va infori, ce culoare va avea acest trandafir. Ar trebui sa fie alb ca sufletul tau si rosu aprins ca rana pe care mi-ai lasat-o in suflet.
Cum sa fac eu sa revad zambetul tau si sa imi mai vorbesti macar o data, sa te strang in brate si sa stiu ca ma auzi?
La atat se rezuma totul, la un dor nebun si la incapacitatea de a accepta ca nu mai esti.
Vino-mi in vis la noapte, te rog. Nu te-am mai visat demult. La noapte, hai sa zburam impreuna cu vantul.
sâmbătă, 8 martie 2014
Acelasi verde - acum 2 ani
March 4, 2012 10:26 pm
Eu: esti genial!!!!!!!!!!!! am citit
postare ta
Tu: multumesc! trist e ca nu o
citeste cine trebuie si chiar de ar citi-o probabil nu ar intelege-o.
Tu: sunt tanar. am o gramada de alte
lucruri frumoase de descoperit
Eu: asa e
Tu: stii ce imi doresc?
Eu: ce?
Tu: stii ca din neamul nostru..
bine, astia de gradul 1.. sunt cel mai mic. mi-ar placea sa fie adevarata vorba
aia: ultimu' scapa turma!
Eu: cum? ah
Tu: adica vreau sa-l crap pe necurat
in 4 si sa reusesc sa castig niste valori. si nu imi doresc vile, bijuterii,
masini...
Eu: eu cred ca poti sa fii tot ce
vrei sa fii
numai sa nu incetezi sa vrei
Tu: asta mi-a zis tata azi dimineata
(in clipa in care am observat ca avem aceiasi ochi) : speranta moare ultima si
dupa cateva ore observ verdele si in ochii tai pe care, sincer nu l-am mai
observat pana astazi
Eu: e acolo, in lumina
Tu: mamaia leana. dap
Eu: si cand sunt fericita
tu ai mai mult verde
pt ca tu ai si de la ea
Tu: oana,
iarta-ma dar imi vina sa plang
asa ca imi voi face rugaciunea, dupa
care ma voi culca
Eu: vrei sa te sun?
Tu: acum? nu..e ok
Eu: da acum
Tu: ei, trebuie sa trec singur peste
Eu: nu singur
Tu: uite, deja mi-a trecut
Eu: tre sa treci peste dar nu singur
Abonați-vă la:
Postări (Atom)