Eu tot astept ca intr-o zi sa ma trezesc si sa nu mai doara. Sa nu imi mai zboare gandul la tine si o lacrima sa imi curga mai intai din ochiul drept, sa nu imi mai vina sa urlu, sa nu mai tresar cand vad pe strada baieti care iti seamana, sa nu mai visez urat, sa nu mai simt ca ma bucur ca traiesc dar ca totul e efemer, sa nu ma mai simt incatusata de durere.
Tot astept ca si cum cineva sau ceva din viata mea ar putea sa imi ia durerea. Simt nevoia sa vorbesc cu cineva despre ce simt, in speranta ca o sa ma mai eliberez. Dar nimeni nu ma mai asculta, poate ca e timpul sa imi treaca. Dar nu trece!!!!!!!!!
Am asteptat primavara ca sa nu ma mai doara pentru ca iarna era frig. Acum astept vara ca sa nu ma mai doara pentru ca vad pomii infloriti. Vara o sa ma gandesc la mare si cat o iubeai si o sa astept toamna ca sa nu mai doara.
Cat am stat in curtea firmei, in soare, privind cerul si pomii infloriti, am realizat ca nu o sa treaca niciodata. Ca niciodata nu o sa dispara. Ca niciodata nu o sa incetez sa imi para rau sau sa imi fie dor. Golul nu va mai fi plin. Nu voi intelege niciodata. Nu voi accepta niciodata. Lipsa ta o sa fie lipita de mine ca o a doua piele, toata viata.
Tu nu mai esti cu mine si nu o sa mai fii niciodata. Insa, zilnic, cu mine va fi absenta ta.
luni, 31 martie 2014
duminică, 30 martie 2014
Sakura
Sunt in parc, dupa 2 ture de alergare. Vantul imi alinta ceafa umeda si
datorita efortului, aerul imi pare acum mai proaspat.
In jurul meu sunt pomi infloriti: albi si roz si verzuli.
Acum sunt in apogeu. In 2 zile, vantul le va scutura petalele si le va ninge in parul nostru.
Ca aceste flori suntem si noi. Sakura. Frumosi, simpli, tineri, minunati, dar atat de efemeri.
Atat efemeri.
Rostul nostru e sa rodim: viata, iubire, bunatate. Sa nu ne uitam radacinile si sa ne lasam sa inflorim.
Zilnic am sufletul faramite. Nu e zi in care sa uit, sa nu mai doara sau in care golul sa fie mai plin. Dar in acelasi timp, pierderea ta m-a facut sa apreciez ca traiesc si sa multumesc pentru fiecare zi, pentru fiecare rasarit si apus, simtire si pentru orice pas facut.
Si nu pot descrie in cuvinte ce simt, asa ca din ochi imi curg niste chestii sarate stand pe banca asta in parc. Daca as avea aripi si le-as intinde, acum as zbura. Ne-am intalni in inaltul cerului.
In jurul meu sunt pomi infloriti: albi si roz si verzuli.
Acum sunt in apogeu. In 2 zile, vantul le va scutura petalele si le va ninge in parul nostru.
Ca aceste flori suntem si noi. Sakura. Frumosi, simpli, tineri, minunati, dar atat de efemeri.
Atat efemeri.
Rostul nostru e sa rodim: viata, iubire, bunatate. Sa nu ne uitam radacinile si sa ne lasam sa inflorim.
Zilnic am sufletul faramite. Nu e zi in care sa uit, sa nu mai doara sau in care golul sa fie mai plin. Dar in acelasi timp, pierderea ta m-a facut sa apreciez ca traiesc si sa multumesc pentru fiecare zi, pentru fiecare rasarit si apus, simtire si pentru orice pas facut.
Si nu pot descrie in cuvinte ce simt, asa ca din ochi imi curg niste chestii sarate stand pe banca asta in parc. Daca as avea aripi si le-as intinde, acum as zbura. Ne-am intalni in inaltul cerului.
joi, 27 martie 2014
Masuta mica si rotunda
Lucram la o analiza de piata si mi-a trecut prin minte amintirea lunii mai de anul trecut, acea seara cand urma sa am petrecerea de ramas-bun pentru colega mea. Trebuia sa ma intalnesc cu colegii pe Lipscani, eu am ajuns prin centru mai devreme, trebuia sa pierd un pic vremea, pret de 1-2 ore. M-am plimbat prin Lipscani si nu mai stiu exact care din noi a sunat. Cred ca tu, dar apoi cred ca e posibil sa fi sunat chiar eu.. pentru ca mai tarziu in acea seara am zis ca am simtit miros de Danut prin centru si am sunat. Ideea e ca te aflai la distanta de 5 minute de unde ma aflam eu. Mereu apareai in calea exact cand trebuia.
Urma sa incepi programul in 30 de minute.
Ne-am intalnit pe Victoriei, ne-am imbratisat si am decis sa merg cu tine pana la serviciul tau.
Ajunsi acolo.. ne-am razgandit si am mers vizavi de Sala Palatului si mi-ai facut cinste cu un produs de patiserie de la o patiserie turceasca. Nu mai stiu daca a fost ceva sec cu masline sau shuberek. Am uitat.
Am stat amandoi afara, la o masuta mica rotunda si am mancat. Doamne, cat mi-a placut si cat de tare te iubeam in clipele acelea. Te priveam si eram mandra ca stau cu fratele meu la masa, in centru si mancam 2 pateuri ieftine, vorbim si suntem apropiati.
Mi-ai zis ca noaptea sa trec pe la tine ca tot erai de serviciu si sa cant la pianul de la hotelul unde lucrai. Tare as fi vrut, dar nu am insistat, desi ar fi fost o ocazie minunata, poate singura, de a-ti face cunostina cu colegii mei.
In timp ce lucram la analiza de piata, ceea ce mi-a trecut prin suflet a fost senzatia pe care am avut-o cand stateam impreuna la masuta. O senzatie ciudata si puternica a sangelui din mine care in apropierea ta, incepea sa isi faca auzit glasul si se simtea inteles si complet. O conexiune aparte.
Azi as vrea sa mai simt apropierea aceea, pe care nici nu stiu sa o explic in cuvinte, iar sangele meu imi curge prin vene, numai ca e singur. Nu mai esti ca sa il faci sa se simta complet, sa simta ca e si in mine si in tine, acelasi.
Imi e dor, mai, de tine. Imi e foarte, foarte dor.
Urma sa incepi programul in 30 de minute.
Ne-am intalnit pe Victoriei, ne-am imbratisat si am decis sa merg cu tine pana la serviciul tau.
Ajunsi acolo.. ne-am razgandit si am mers vizavi de Sala Palatului si mi-ai facut cinste cu un produs de patiserie de la o patiserie turceasca. Nu mai stiu daca a fost ceva sec cu masline sau shuberek. Am uitat.
Am stat amandoi afara, la o masuta mica rotunda si am mancat. Doamne, cat mi-a placut si cat de tare te iubeam in clipele acelea. Te priveam si eram mandra ca stau cu fratele meu la masa, in centru si mancam 2 pateuri ieftine, vorbim si suntem apropiati.
Mi-ai zis ca noaptea sa trec pe la tine ca tot erai de serviciu si sa cant la pianul de la hotelul unde lucrai. Tare as fi vrut, dar nu am insistat, desi ar fi fost o ocazie minunata, poate singura, de a-ti face cunostina cu colegii mei.
In timp ce lucram la analiza de piata, ceea ce mi-a trecut prin suflet a fost senzatia pe care am avut-o cand stateam impreuna la masuta. O senzatie ciudata si puternica a sangelui din mine care in apropierea ta, incepea sa isi faca auzit glasul si se simtea inteles si complet. O conexiune aparte.
Azi as vrea sa mai simt apropierea aceea, pe care nici nu stiu sa o explic in cuvinte, iar sangele meu imi curge prin vene, numai ca e singur. Nu mai esti ca sa il faci sa se simta complet, sa simta ca e si in mine si in tine, acelasi.
Imi e dor, mai, de tine. Imi e foarte, foarte dor.
marți, 25 martie 2014
Noi am ramas
M-am mintit singura. Am zis ieri ca sunt mai linistita. Ca oarecum dupa parastasul de 6 luni, ceva s-a asezat.
M-am mintit singura. Azi ai revenit la fel de acut.
Fix 6 luni de la ziua aceea nenorocita. Cat de frumos era afara, la pranz fusesem in Lidl si am mancat venind pe jos spre firma, tocmai aflasem ca o colega a nascut o fetita. Si apoi telefonul lui Tati. Glasul lui. Picioarele care s-au taiat si gandul ca poate se insala, poate doar iti e ff rau. Am sunat la 112. Vocea din receptor tipa la mine sa respir "Doamna, linistiti-va. Doamna, respirati" si eu repetam ca un papagal ce imi spusese tata despre tine.
Cum am iesit din birou. Colegii care s-au strans in jurul meu dintr-o data.. unii m-au imbratisat, stiu sigur ca una din colege plangea. Am zis ca eu plec, ca eu trebuie sa plec. Mi-am luat geanta, mecanic mi-am inchis skype, mail, am dat shut down...una din colege mi-a aruncat in geanta un Vagostabyl dupa ce am refuzat sa iau pastile. Cineva mi-a zis ca ma duce cu masina. Soarele care m-a lovit in privire cand am iesit din cladire. Imi amintesc cum m-am urcat in masina, mi-am pus centura. Anumite gesturi, oricat de darmati am fi, le facem mecanic.
Colegul meu m-a dus acasa, a trebuit sa ii zic pe unde sa mearga. L-am sunat iar pe tata. Imi era frica sa nu faca vreo prostie. Salvarea nu venea. Politia nu venea, iar el era singur in casa. L-am sunat pe Ionut sa mearga la tata cat poate de repede pentru ca el avea bicicleta. Apoi am incercat sa sun acolo unde voiam sa sun si nu raspundea, nu reuseam sa iau legatura.
M-am zvarcolit, am plans, am strans din scaun.. cum oi fi facut. Imi amintesc ca mi-am cerut scuze colegului meu ca ma vede asa.
Apoi am vorbit la telefon... si am simtit durere si ca nu sunt singura.
Am ajuns in fata blocului. Ionut era acolo. Am urcat. Erau vecinele pe palier. Usa deschisa, Tian inchis in bucatarie. Tata moale si daramat. Politistii mi-au zis sa nu intru, ca nu am voie. Apoi a sunat fixul si am zis ca ma duc sa raspund. Nu mai stiu cine era. M-am repezit la tine in camera si te-am vazut cu tricoul tau cu galaxia, impietrit, ochii inchisi, parul tau negru.
Apoi au venit legistii. Declaratii, chestiile obisnuite pentru ei, ca prin vis pentru noi. I-am zis lui tata sa mearga pe hol ca raman eu. Te-au dezbracat in fata mea, m-au pus sa ma uit in portofelul tau de fata cu ei, te-au pus acolo si te-au luat.
Si noi am ramas.
M-am mintit singura. Azi ai revenit la fel de acut.
Fix 6 luni de la ziua aceea nenorocita. Cat de frumos era afara, la pranz fusesem in Lidl si am mancat venind pe jos spre firma, tocmai aflasem ca o colega a nascut o fetita. Si apoi telefonul lui Tati. Glasul lui. Picioarele care s-au taiat si gandul ca poate se insala, poate doar iti e ff rau. Am sunat la 112. Vocea din receptor tipa la mine sa respir "Doamna, linistiti-va. Doamna, respirati" si eu repetam ca un papagal ce imi spusese tata despre tine.
Cum am iesit din birou. Colegii care s-au strans in jurul meu dintr-o data.. unii m-au imbratisat, stiu sigur ca una din colege plangea. Am zis ca eu plec, ca eu trebuie sa plec. Mi-am luat geanta, mecanic mi-am inchis skype, mail, am dat shut down...una din colege mi-a aruncat in geanta un Vagostabyl dupa ce am refuzat sa iau pastile. Cineva mi-a zis ca ma duce cu masina. Soarele care m-a lovit in privire cand am iesit din cladire. Imi amintesc cum m-am urcat in masina, mi-am pus centura. Anumite gesturi, oricat de darmati am fi, le facem mecanic.
Colegul meu m-a dus acasa, a trebuit sa ii zic pe unde sa mearga. L-am sunat iar pe tata. Imi era frica sa nu faca vreo prostie. Salvarea nu venea. Politia nu venea, iar el era singur in casa. L-am sunat pe Ionut sa mearga la tata cat poate de repede pentru ca el avea bicicleta. Apoi am incercat sa sun acolo unde voiam sa sun si nu raspundea, nu reuseam sa iau legatura.
M-am zvarcolit, am plans, am strans din scaun.. cum oi fi facut. Imi amintesc ca mi-am cerut scuze colegului meu ca ma vede asa.
Apoi am vorbit la telefon... si am simtit durere si ca nu sunt singura.
Am ajuns in fata blocului. Ionut era acolo. Am urcat. Erau vecinele pe palier. Usa deschisa, Tian inchis in bucatarie. Tata moale si daramat. Politistii mi-au zis sa nu intru, ca nu am voie. Apoi a sunat fixul si am zis ca ma duc sa raspund. Nu mai stiu cine era. M-am repezit la tine in camera si te-am vazut cu tricoul tau cu galaxia, impietrit, ochii inchisi, parul tau negru.
Apoi au venit legistii. Declaratii, chestiile obisnuite pentru ei, ca prin vis pentru noi. I-am zis lui tata sa mearga pe hol ca raman eu. Te-au dezbracat in fata mea, m-au pus sa ma uit in portofelul tau de fata cu ei, te-au pus acolo si te-au luat.
Si noi am ramas.
duminică, 23 martie 2014
Ca o fotografie
As vrea sa pot sa pun in cuvinte tot ce am simtit azi, ca o fotografie care sa exprime tot.
Felul cum am pregatit tot ca intr-un spectacol, pe pilot automat si cum am realizat de fapt de ce am facut totul cand preotul ti-a rostit numele la pomelnic.
Lacrimile alea calde si felul cum tremura sufletul in mine fara sa pot controla. Urletul inabusit.
Adierea calda pe care am simtit-o cand a trecut acel tren spre mare exact cand preotul a inceput sa citeasca la mormant.
Apoi povestirile prietenei tale despre tine.
Tineretea surorii ei de 6 ani care a mers cu mine de mana pana la mormantul tau.
Ghioceii aceia infloriti pe movila de pamant.
Tu in poza, zambind si dorul sfasaietor, gandul imposibil ca esti sub pamant si ca te dezintegrezi.
Sinele calde pe care ne-am asezat si inocenta copilului cand i-am zis ca daca se va uita atent in departare va vedea marea. M-a crezut, s-a uitat si a zis ca da, daca se straduieste, o vede.
Cum s-a hotarat sa mearga pe jos pana la mare, urmand sina...
Si noi am fost copii odata. Tu te transformi in ghicei, iar ea creste.
Tu vei fi in floarea trandafirului acela, iar eu imbatranesc.
Iar acum, mergand din parc spre casa, cu miros de primavara in jur, desi ma simt singura si trista, sunt si recunoascatoare ca traiesc. Ca sunt aici.
De as putea sa ma agat de notiunea de viata si ea sa fie de ajuns...fara asteptari, fara dorinte.
Felul cum am pregatit tot ca intr-un spectacol, pe pilot automat si cum am realizat de fapt de ce am facut totul cand preotul ti-a rostit numele la pomelnic.
Lacrimile alea calde si felul cum tremura sufletul in mine fara sa pot controla. Urletul inabusit.
Adierea calda pe care am simtit-o cand a trecut acel tren spre mare exact cand preotul a inceput sa citeasca la mormant.
Apoi povestirile prietenei tale despre tine.
Tineretea surorii ei de 6 ani care a mers cu mine de mana pana la mormantul tau.
Ghioceii aceia infloriti pe movila de pamant.
Tu in poza, zambind si dorul sfasaietor, gandul imposibil ca esti sub pamant si ca te dezintegrezi.
Sinele calde pe care ne-am asezat si inocenta copilului cand i-am zis ca daca se va uita atent in departare va vedea marea. M-a crezut, s-a uitat si a zis ca da, daca se straduieste, o vede.
Cum s-a hotarat sa mearga pe jos pana la mare, urmand sina...
Si noi am fost copii odata. Tu te transformi in ghicei, iar ea creste.
Tu vei fi in floarea trandafirului acela, iar eu imbatranesc.
Iar acum, mergand din parc spre casa, cu miros de primavara in jur, desi ma simt singura si trista, sunt si recunoascatoare ca traiesc. Ca sunt aici.
De as putea sa ma agat de notiunea de viata si ea sa fie de ajuns...fara asteptari, fara dorinte.
sâmbătă, 15 martie 2014
Sa zburam cu vantul
Ne pregatim de 6 luni.
Am fost la tara sa facem curatenie, sa pregatim curtea pentru parastas. Am stabilit meniul, lista "invitatilor"... Dar parca totul e o joaca, parca nu le facem pentru ca ai murit tu.
A fost o zi frumoasa, de primavara superba, cu vant si soare. Ti-ar fi placut. Ti-ar fi placut sa te joci cu Rocky, catelul, impreuna cu mine, sa il alinti pe motanul Vasile (iti placea tare de el), sa stai pe langa gratar, sa te duci prin gradina...
Te-ai fi pisicit cu matusa, te-ai fi intepat cu tata, vinul acela rosu ar fi fost mai gustos langa tine, te-ai fi emotionat la fel de tare ca mine la vizita surpriza a Unchiului Petre, pentru ca ai fi vazut cat de mult seamana cu Mamaia Leana si pentru ca, desi e doar fratele mamaii ai fi simtit cum reprezinta toata aceasta familie din care facem parte.
Si apoi la apus, am fi mers la calea ferata. Am fi admirat campul verde-crud, soarele oglindindu-se pe sinele de tren, am fi privit impreuna spre est si am fi stiut ca intr-acolo se afla marea.. te-as fi rugat "fa-mi si mie o poza!", "hai, inca una!", iar tu nu ai fi zis "hai, ma, Oano" pentru ca iti placea sa faci poze.. M-ai fi surprins mai frumoasa decat sunt, cum ai facut-o mereu.
Apoi am fi stat pe sine si am fi respirat. Ti-ai fi aprins o tigara. Te-as fi rugat sa imi dai si mie una ca sa marchez momentul. M-ai fi mustrat ca nu imi face bine sa fumez, ca intotdeauna cand voiam sa fumez, dar mi-ai fi dat o tigara si am fi stat amandoi acolo linistiti si m-as fi simtit fericita.
Azi, am fost la calea ferata. Pe ei i-am lasat sa se duca inainte, si m-am urcat pe sine. Si am facut poze, am privit campul, am respirat, am vizualizat marea.
Am fost la calea ferata pentru ca am fost sa te vizitez la cimitir.
Si am gasit pe mormantul tau un ghiocel inflorit. Nu stiu cine l-a plantat acolo, dar statea singurel si mi s-a parut ca ti se potriveste.
Poza ta in rama era tot acolo, fara sa fi fost afectata de iarna, de vant. Erai acolo, cu tricoul tau cu Micul Print, zambind la mine. Cu mainile tale firave, acelea pe care le-am vazut crestate de medici in pozele de la autopsie.
As fi vrut sa ingenunchez acolo, pe mormantul tau si sa ud toate florile acelea cu lacrimile mele. Dar nu am putut, nu i-ar fi facut bine lui tata si nici celorlalti sa ma vada astfel. Asa o nevoie sa imbratisez movila aia de pamant, pana m-as fi facut una cu ea.
Ramurica de trandafir pe care am gasit pe jos in ziua in care am mers sa facem curat pe mormant pentru 40 de zile, s-a prins. E ascunsa sub o sticla sa ii tina cald, dar am putut sa vad mugurii verzi pe care ii are. Ma intreb daca va infori, ce culoare va avea acest trandafir. Ar trebui sa fie alb ca sufletul tau si rosu aprins ca rana pe care mi-ai lasat-o in suflet.
Cum sa fac eu sa revad zambetul tau si sa imi mai vorbesti macar o data, sa te strang in brate si sa stiu ca ma auzi?
La atat se rezuma totul, la un dor nebun si la incapacitatea de a accepta ca nu mai esti.
Vino-mi in vis la noapte, te rog. Nu te-am mai visat demult. La noapte, hai sa zburam impreuna cu vantul.
Am fost la tara sa facem curatenie, sa pregatim curtea pentru parastas. Am stabilit meniul, lista "invitatilor"... Dar parca totul e o joaca, parca nu le facem pentru ca ai murit tu.
A fost o zi frumoasa, de primavara superba, cu vant si soare. Ti-ar fi placut. Ti-ar fi placut sa te joci cu Rocky, catelul, impreuna cu mine, sa il alinti pe motanul Vasile (iti placea tare de el), sa stai pe langa gratar, sa te duci prin gradina...
Te-ai fi pisicit cu matusa, te-ai fi intepat cu tata, vinul acela rosu ar fi fost mai gustos langa tine, te-ai fi emotionat la fel de tare ca mine la vizita surpriza a Unchiului Petre, pentru ca ai fi vazut cat de mult seamana cu Mamaia Leana si pentru ca, desi e doar fratele mamaii ai fi simtit cum reprezinta toata aceasta familie din care facem parte.
Si apoi la apus, am fi mers la calea ferata. Am fi admirat campul verde-crud, soarele oglindindu-se pe sinele de tren, am fi privit impreuna spre est si am fi stiut ca intr-acolo se afla marea.. te-as fi rugat "fa-mi si mie o poza!", "hai, inca una!", iar tu nu ai fi zis "hai, ma, Oano" pentru ca iti placea sa faci poze.. M-ai fi surprins mai frumoasa decat sunt, cum ai facut-o mereu.
Apoi am fi stat pe sine si am fi respirat. Ti-ai fi aprins o tigara. Te-as fi rugat sa imi dai si mie una ca sa marchez momentul. M-ai fi mustrat ca nu imi face bine sa fumez, ca intotdeauna cand voiam sa fumez, dar mi-ai fi dat o tigara si am fi stat amandoi acolo linistiti si m-as fi simtit fericita.
Azi, am fost la calea ferata. Pe ei i-am lasat sa se duca inainte, si m-am urcat pe sine. Si am facut poze, am privit campul, am respirat, am vizualizat marea.
Am fost la calea ferata pentru ca am fost sa te vizitez la cimitir.
Si am gasit pe mormantul tau un ghiocel inflorit. Nu stiu cine l-a plantat acolo, dar statea singurel si mi s-a parut ca ti se potriveste.
Poza ta in rama era tot acolo, fara sa fi fost afectata de iarna, de vant. Erai acolo, cu tricoul tau cu Micul Print, zambind la mine. Cu mainile tale firave, acelea pe care le-am vazut crestate de medici in pozele de la autopsie.
As fi vrut sa ingenunchez acolo, pe mormantul tau si sa ud toate florile acelea cu lacrimile mele. Dar nu am putut, nu i-ar fi facut bine lui tata si nici celorlalti sa ma vada astfel. Asa o nevoie sa imbratisez movila aia de pamant, pana m-as fi facut una cu ea.
Ramurica de trandafir pe care am gasit pe jos in ziua in care am mers sa facem curat pe mormant pentru 40 de zile, s-a prins. E ascunsa sub o sticla sa ii tina cald, dar am putut sa vad mugurii verzi pe care ii are. Ma intreb daca va infori, ce culoare va avea acest trandafir. Ar trebui sa fie alb ca sufletul tau si rosu aprins ca rana pe care mi-ai lasat-o in suflet.
Cum sa fac eu sa revad zambetul tau si sa imi mai vorbesti macar o data, sa te strang in brate si sa stiu ca ma auzi?
La atat se rezuma totul, la un dor nebun si la incapacitatea de a accepta ca nu mai esti.
Vino-mi in vis la noapte, te rog. Nu te-am mai visat demult. La noapte, hai sa zburam impreuna cu vantul.
sâmbătă, 8 martie 2014
Acelasi verde - acum 2 ani
March 4, 2012 10:26 pm
Eu: esti genial!!!!!!!!!!!! am citit
postare ta
Tu: multumesc! trist e ca nu o
citeste cine trebuie si chiar de ar citi-o probabil nu ar intelege-o.
Tu: sunt tanar. am o gramada de alte
lucruri frumoase de descoperit
Eu: asa e
Tu: stii ce imi doresc?
Eu: ce?
Tu: stii ca din neamul nostru..
bine, astia de gradul 1.. sunt cel mai mic. mi-ar placea sa fie adevarata vorba
aia: ultimu' scapa turma!
Eu: cum? ah
Tu: adica vreau sa-l crap pe necurat
in 4 si sa reusesc sa castig niste valori. si nu imi doresc vile, bijuterii,
masini...
Eu: eu cred ca poti sa fii tot ce
vrei sa fii
numai sa nu incetezi sa vrei
Tu: asta mi-a zis tata azi dimineata
(in clipa in care am observat ca avem aceiasi ochi) : speranta moare ultima si
dupa cateva ore observ verdele si in ochii tai pe care, sincer nu l-am mai
observat pana astazi
Eu: e acolo, in lumina
Tu: mamaia leana. dap
Eu: si cand sunt fericita
tu ai mai mult verde
pt ca tu ai si de la ea
Tu: oana,
iarta-ma dar imi vina sa plang
asa ca imi voi face rugaciunea, dupa
care ma voi culca
Eu: vrei sa te sun?
Tu: acum? nu..e ok
Eu: da acum
Tu: ei, trebuie sa trec singur peste
Eu: nu singur
Tu: uite, deja mi-a trecut
Eu: tre sa treci peste dar nu singur
joi, 6 martie 2014
Catre tine
M-am rugat tie.
M-am rugat tie, ca de acolo unde esti, sa ma ajuti. Singura mea dorinta, pe care ti-o voi cere.
Nu stiu daca am acest drept in fata ta. Poate ca esti suparat pe mine, ca nu am facut mai mult pt tine cat erai pe aici. Totusi, imi incerc norocul, mi-am imaginat chipul tau si te-am rugat sa ma ajuti.
Tu si cu mama sunteti cel mai de pret pentru mine. Suna aiurea, pentru ca eu cred in Dumnezeu, dar, nu am nimic mai sfant pe lume decat pe voi. Asta vara ziceam ca nu am nimic mai sfant decat amintirea ei... eeei, acum te-am adaugat si pe tine. Si te tin in suflet ascuns bine, ca o comoara pentru ca doar acolo mai existi. Acolo te regasesc, acolo pot sa vorbesc cu tine si sa te mai aud.
Ma prabusesc cand ma gandesc la tine, simt ca ma copleseste o durere nedefinita, care pleca din capul pieptului si se scurge in fiecare celula a mea. Nu pot sa mai respir, mainile in tremura si de cele mai multe ori plang cu niste lacrimi mari.. ma tot intreb de unde mai pot sa curga?
M-am intrebat de multe ori de ce tu, de ce nu eu? Eu am regretele mele. Am lucruri pe care vreau sa le schimb si nu mai pot pentru ca timpul a trecut si inca nu s-a inventat acea masina care sa te duca inapoi ca sa iei alte decizii. Si astfel, regretul exista. Greseala exista. Vinovatia exista. Nu le pot sterge.
Tu nu ai facut rau nimanui in afara de tine. Tu erai mai bun ca mine. Si totusi te-a luat pe tine.. si inca cum?
Simt totusi ca cineva acolo sus a avut grija de mine si a facut in asa fel incat nu am intrat in camera ta in acea dimineata, caci altfel, eu as fi fost aceea care te-ar fi gasit. A cazut pe tata. Poate era mai bine sa cada pe mine, eu am mai multa forta decat el.
Lumea zice ca sunt puternica. Ca am trecut prin multe.
Lumea nu stie ce vorbeste. Ma vede. Lumea vede ce ii arat eu. Ma vede razand, cu parul rosu pe cap, pisicindu-ma si crede ca asta e tot. Lumea nu stie ca am sufletul faramite. Ca incerc din greu sa il reconstruiesc. Ca pierderile m-au facut un om speriat, care crede ca se va stinge in curand. Lumea nu stie ca de cand ai murit tu, singurul moment in care am ras din suflet a fost cand am trecut cu masina printr-o baltoaca si am facut valuri imense. E singurul moment cand am simtit ca in suflet s-a deschis o ferestra prin care a intrat lumina si a iesit din intuneric.
Lumea ma stie doar cand ma vede. Nu stie cum arata singuratatea.. cand sunt singura si gatesc sau fac curat, cand sunt singura pe drum, cand ies de la metrou pana suna telefonul... o singuratate populata de ganduri triste, de pareri de rau si de rugaciuni.
Si ma agat de fiecare zi, de acele lucruri bune pe care le am in viata, de o privire, de o atingere, de un suflet cald, de acele lucruri care ma fac sa simt ca merit sa fiu pe pamant. Ele ma fac sa vreau sa merg mai departe, sa simt ca merita.
Si nu vreau sa le pierd, nu vreau sa se renunte la mine pentru ca daca mana care ma tine s-ar retrage, intunericul ce ma ameninta m-ar cuprinde. Si mi-e atat de frica de intuneric. In plus mana aceasta e calda, imi place caldura ei, ma face sa privesc in sus.
Cred ca toti oamenii au dreptul la iertare daca le pare suficient de rau. Cred ca oamenii pot fi mai buni, ca pot face pasi uimitori care sa ii transforme in oameni mai buni. Cred ca Dumnezeu ne iubeste si ca nu ne lasa prada disperarii si trebuie sa ne ajute daca ii cerem ajutorul. Ca e ca un tata care ne lasa sa ne perpelim ca sa tragem o invatatura si apoi ne ajuta sa ne ridicam de jos.
Trebuie sa existe speranta si iubire. Si mereu acea mana care sa ma tina. Eu nu vreau sa ii dau drumul.
Asa ca, te rog, draga fratior al meu, ajuta-ma ca aceasta mana de care ma agat sa fie linistita, sa ma caute mereu, sa ma tina strans intotdeauna, sa fie calda si iubitoare si sa vrea sa ma tina si sa fie tinuta la randul ei. Sa nu imi dea drumul niciodata.
Altfel, ar fi ca si cum te-as pierde din nou, in fiecare zi.
M-am rugat tie, ca de acolo unde esti, sa ma ajuti. Singura mea dorinta, pe care ti-o voi cere.
Nu stiu daca am acest drept in fata ta. Poate ca esti suparat pe mine, ca nu am facut mai mult pt tine cat erai pe aici. Totusi, imi incerc norocul, mi-am imaginat chipul tau si te-am rugat sa ma ajuti.
Tu si cu mama sunteti cel mai de pret pentru mine. Suna aiurea, pentru ca eu cred in Dumnezeu, dar, nu am nimic mai sfant pe lume decat pe voi. Asta vara ziceam ca nu am nimic mai sfant decat amintirea ei... eeei, acum te-am adaugat si pe tine. Si te tin in suflet ascuns bine, ca o comoara pentru ca doar acolo mai existi. Acolo te regasesc, acolo pot sa vorbesc cu tine si sa te mai aud.
Ma prabusesc cand ma gandesc la tine, simt ca ma copleseste o durere nedefinita, care pleca din capul pieptului si se scurge in fiecare celula a mea. Nu pot sa mai respir, mainile in tremura si de cele mai multe ori plang cu niste lacrimi mari.. ma tot intreb de unde mai pot sa curga?
M-am intrebat de multe ori de ce tu, de ce nu eu? Eu am regretele mele. Am lucruri pe care vreau sa le schimb si nu mai pot pentru ca timpul a trecut si inca nu s-a inventat acea masina care sa te duca inapoi ca sa iei alte decizii. Si astfel, regretul exista. Greseala exista. Vinovatia exista. Nu le pot sterge.
Tu nu ai facut rau nimanui in afara de tine. Tu erai mai bun ca mine. Si totusi te-a luat pe tine.. si inca cum?
Simt totusi ca cineva acolo sus a avut grija de mine si a facut in asa fel incat nu am intrat in camera ta in acea dimineata, caci altfel, eu as fi fost aceea care te-ar fi gasit. A cazut pe tata. Poate era mai bine sa cada pe mine, eu am mai multa forta decat el.
Lumea zice ca sunt puternica. Ca am trecut prin multe.
Lumea nu stie ce vorbeste. Ma vede. Lumea vede ce ii arat eu. Ma vede razand, cu parul rosu pe cap, pisicindu-ma si crede ca asta e tot. Lumea nu stie ca am sufletul faramite. Ca incerc din greu sa il reconstruiesc. Ca pierderile m-au facut un om speriat, care crede ca se va stinge in curand. Lumea nu stie ca de cand ai murit tu, singurul moment in care am ras din suflet a fost cand am trecut cu masina printr-o baltoaca si am facut valuri imense. E singurul moment cand am simtit ca in suflet s-a deschis o ferestra prin care a intrat lumina si a iesit din intuneric.
Lumea ma stie doar cand ma vede. Nu stie cum arata singuratatea.. cand sunt singura si gatesc sau fac curat, cand sunt singura pe drum, cand ies de la metrou pana suna telefonul... o singuratate populata de ganduri triste, de pareri de rau si de rugaciuni.
Si ma agat de fiecare zi, de acele lucruri bune pe care le am in viata, de o privire, de o atingere, de un suflet cald, de acele lucruri care ma fac sa simt ca merit sa fiu pe pamant. Ele ma fac sa vreau sa merg mai departe, sa simt ca merita.
Si nu vreau sa le pierd, nu vreau sa se renunte la mine pentru ca daca mana care ma tine s-ar retrage, intunericul ce ma ameninta m-ar cuprinde. Si mi-e atat de frica de intuneric. In plus mana aceasta e calda, imi place caldura ei, ma face sa privesc in sus.
Cred ca toti oamenii au dreptul la iertare daca le pare suficient de rau. Cred ca oamenii pot fi mai buni, ca pot face pasi uimitori care sa ii transforme in oameni mai buni. Cred ca Dumnezeu ne iubeste si ca nu ne lasa prada disperarii si trebuie sa ne ajute daca ii cerem ajutorul. Ca e ca un tata care ne lasa sa ne perpelim ca sa tragem o invatatura si apoi ne ajuta sa ne ridicam de jos.
Trebuie sa existe speranta si iubire. Si mereu acea mana care sa ma tina. Eu nu vreau sa ii dau drumul.
Asa ca, te rog, draga fratior al meu, ajuta-ma ca aceasta mana de care ma agat sa fie linistita, sa ma caute mereu, sa ma tina strans intotdeauna, sa fie calda si iubitoare si sa vrea sa ma tina si sa fie tinuta la randul ei. Sa nu imi dea drumul niciodata.
Altfel, ar fi ca si cum te-as pierde din nou, in fiecare zi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)